Un țigan trecând odată, 

Cam pe lâng-un car cu pește, 

Nu știu zău cum nimerește 

Că vreo doi-trei pești de –acolo

De prin car ,din civiltir

Trec la dansul sub mindir.

Și românul ,cel cu carul,

Speriat de-așa minune 

Iute-n chică mâna-i pune 

Și începe să-l învârtă,

Să-l sucească și să-i dea

De credea țiganul nostru

Parcă că se logodea

Și mireasa nu-i plăcea.

Când ajunse el în urmă

De-i scăpă la om din mână, 

O luă la fugă  ,parcă 

Să tot fug–o săptămână.

-Dar ce fugi așa țigane

Și la cap așa zburlit?

Te-a luat din nou vre-o unul

Din bătaie te-a smintit?

-O, ce spui? țiganul zice

De bătut parc-am visat

Dar, eu vezi mergând încolo

Spre biserica din sat

Un român cu-n car cu pește ,

Vrând el să-mi arate bine

Biserica-ncotro vine

Scapă mâna-n păr la mine.

Și când o scăpă în chică, 

Doamne sfinte mămulică

Mână rea și-afurisită

Mi s-a-nțepenit în păr, 

De ziceai că e lipită.

Și-ntindea el , și-n vârtea,

Dar s-o scoată nu putea.

Că de nu-mi puneam puterea 

Să smucesc odată bine, 

Rămânea el făr-de mână,

C-o luam în păr la mine.

  Și uite așa se mai descrețeau frunțile mamelor noastre, că în general la aceste sărbători veneau numai femei, pentru că bărbații erau pe front.