Cred că nu este copil care să nu vrea să se joace pe ghiață. Excepție nu făceam nici eu, mai ales că aveam ghiața în spatele casei.

După ce îmi aranjam treaba cu vitele –adică rânit, adăpat, dat de mâncare-îmi luam patinele și plecam pe ghiață. Patinele erau făcute dintr-un anumit os de cal, un os de la piciorul din față, os care ținea foarte bine loc de patină. Erau și patine din fier, dar  pe acestea le aveau doar copii cu parinți înstăriți,  care veneau de la oraș la rude la țară. Noi , cei de la țară, aveam doar patine de os. Ne așezam frumos pe patine și cu ajutorul unui baț la care băteam un cui într-un capăt,  ca să se înfigă bine în ghiată, ne deplasam cu o viteză foarte mare. Dacă aveam norocul să se formeze ghiața fără vânt și cu cer senin, ghiața era lucioasă ca sticla, că se vedea prin ea pământul. Sigur vedeam și peștele din apă. În aceste condiții ne luam la noi și câte un topor și încercam să pescuim.

Mai mulți copii căutam câte o japsă, unde era mai mult pește, în special știucă, iar apa nu era prea adâncă. Atunci începeam să bocănim cu toporul în ghiață, știuca se speria și se ducea spre mal, iar atunci cand trecea pe lângă noi  loveam cu muchia toporului în ghiață și dacă aveai norocul s-o lovești deasupra capului, datorită zgomotului creat se detona și rămânea cu gura căscată. Atunci trebuia să spargi repede ghiața și să bagi mâna să o scoți. Dacă umblai mai încet , putea să-și revină și să plece.

Celalalt pește era mai rezistent la detonare și nu se oprea când dădeai cu toporul. Când aveam norocul să dăm peste crap era și mai bine. Crapul hibernează iarna adunat în grupuri mai mari și de regulă își căutau o lăsătură mai adâncă pe fundul apei. Când dădeam de câte o groapă cu crap, făceam deasupra o copcă, fugeam repede unul din noi acasă și aduceam o ostie, care era facută special pentru asemenea treabă și începeam să batem în groapa cu crap. Scoteam cu această sculă câteva bucăți bune, dar când se simțea încolțit pleca din groapă și se împraștiu, dar nu fugea ca știuca. Când îl observam sub ghiață , făceam o copcă deasupra lui și cu ajutorul unui cârlig bine ascuțit îl trăgeam afară. Crapul era așa de puturos că nu se mișca deloc când făceam copca deaspra lui.

Intr-o zi am plecat iar pe ghiață cu un frate de-al mamei, dar care era mai mare decât mine cu vreo patru ani. După cum v-am mai spus ghiața pornea din spatele grădinii noastre. Am mers noi pe ghiață circa 5-600 de metri și am dat de niște scule pescărești, care fuseseră puse cu o zi înainte. Cum ghiața era foarte groasă , de circa 25-30 cm, pescarul respectiv a trebuit să facă un uluc săpat în ghiață ca să poată așeza sculele. Peste noapte ghiața s-a prins și pe locul făcut de el. Noi am încercat să spargem ghiața cu piciorul ca să putem să luăm și noi pește (dacă era prins). Dar cum tot dădeam eu cu piciorul, s-a rupt ghiața și am alunecat cu totul în apă. Apa era destul de adâncă, de circa 2m. Norocul meu a fost că nu m-am dus sub ghiață datorită unui bulgaraș de ghiață, care era lipit de ghiața groasă și asa am stat până a venit unchiul meu Gheorghe . zis Gică, de m-a tras afară. Gerul era așa de mare că până să ajung acasă s-au sudat toate hainele  pe mine de a trebuit să stau ceva timp pe lângă sobă,  ca să se dezghețe hainele și să le pot  dezbrăca. După frica pe care am tras-o acum îmi era frică să nu răcesc la plămâni, dar , din fericire, nu am pățit nimic, adică nu m-am îmbolnăvit.