Acum aș vrea să discutăm puțin despre arborele genealogic al familiei.

Familia Chioibaș are rădăcinile în Basarabia, în com.Giurgiulești, pe malul stâng al Prutului, în vecinătatea orașului Galați,  situat pe malul drept al Prutului, iar la est se învecinează cu orașul Reni, care este chiar pe malul stâng al Dunării și aparține Republicii Ucraina.

Familia Chioibaș din Giurgiulești era o familie destul de înstărită, dar și cu oarecare cultură. În fruntea comunei erau mereu aleși în funcții de conducere ca:primari, notari și alte funcții. S-ar părea că tocmai numele de Chioibaș se trage de la aceste funcții și iată de ce. Se cunoaște că în perioada Imperiului Otoman, zona în cauză era sub ocupația turcă și când   venea o căpetenie turcească într-o localitate se interesa de mai marele localitații, adică de capul satului. Cum în limba turcă Chioi înseamna Cap, iar baș înseamna sat. Adică ei întrebau unde este Chioi Baș,adică  capul satului. Se pare că așa ne-am ales cu acest nume, care nu prea seamănă a nume românesc.

Prin armată unii mă întrebau dacă nu sunt ungur sau alții dacă nu sunt turc.Nu era nici una nici alta, eram român.

Dar să trecem la arborele  genealogic.

Străbunicul meu, Vasile Chioibaș, a ajuns la o neințelegere cu părinții lui din cauza averii, așa că și-a luat soția  și copiii și a plecat de s-a stabilit în satul  Rachelu, comuna Luncavița, Judetul Tulcea. De ce și-a ales tocmai acest sat nu stiu, dar bănuiesc că din trei motive:

1-Satul este situat pe o ridicătură de deal , de unde se vede,când este senin, localitatea Giurgiulești.

2-Satul este situat chiar în malul bălții și s-ar fi putut duce cu barca pe ghiolul Crapina, chiar până în Giurgiulești.

3-La circa 2km de sat este o pădure, care pentru un bun gospodar nu este un lucru de neglijat.

Dar să ne ocupăm de familia străbunicului meu. Știu că a avut șase copii, trei băieți și trei fete. Nu știu dacă a venit cu toți în țară sau s-au mai născut și aici în sat.

Ei se numesc:

-Mihalache Chioibaș –Bunicul meu

-Marin Chioibaș-unchi

-Radu Chioibaș-Unchi.

-Chita Chioibaș-căsătorită Șerban

-Anica Chioibaș, căsătorită Melinte

-Vasilica Chioibaș, căsătorită Farazică, fiind singura care a plecat din sat și s-a măritat în com.Văcăreni.

Restul familiei a rămas în satul Rachelu. Pe toți i-am cunoscut personal și pot să spun că erau de o hărnicie ieșită din comun și buni crescători de animale. Toți aveau cârduri de oi și alte animale necesare lucratului pământului.

Bunicul meu, Mihalache Chioibaș, a avut trei copii :

-Petreche-Tatal meu

-Dumitru

-Vasilica ,căsătorită în Niculițel cu Paraschită Iorga.

Nu am cunoscut-o pe bunica după tată, deoarece în perioada primului razboi mondial din 1916, linia frontului era în zona noastră. Toata familia s-a refugiat la Giurgiulesti, iar acolo a fost împușcată de un rus, din motive pe care nu le cunosc.

După terminarea războiului s-au întors din nou în satul Rachelu,unde bunicul s-a recăsătorit și a luat o femeie cu doi copii, pe nume Gherghina

 din Luncavița și pe care eu o știu de bunică.

Când eu l-am cunoscut pe bunicu, acesta  nu mai avea cârd de oi, deoarece era singur, copiii lui erau toți pe la casele lor, iar el era destul de bătrân. Totuși mai avea herghelie de cai, pe care și eu îi mai duceam câteodată la păscut în pădure ,dar nu stăteam să-i păzesc.

Satul nostru aparținea de com .Luncavița, iar în sat era ales un om de-al satului ,care avea titlul de Delegat al Satului.Toate problemele din sat le rezolva acest delegat. 

La Primarie se plăteau doar taxele și impozitele, se luau bilete  pentru vite atunci când vreai să le duci la târg pentru vânzare. În rest toate problemele le rezolva Delegatul. Bunicul meu a ocupat mult timp  această funcție de delegat al satului.

Prin anul 1933 a susținut un proces la Tribunalul din Tulcea, unde se cerea ca izlazul satului să fie în baltă, teren care până atunci era în posesia Intreprinderii Pișcicole Isaccea. După judecarea procesului, bunicul a avut câștig de cauză și de atunci islazul satului nostru este în baltă, Pișcicola ,rămânând doar cu luciul de apă și cu peștele. Mulți dintre sătenii nostri spun și astăzi că alde Chioibaș a vrut izlazul în baltă, ca să aibă unde duce herghelia de cai. Nu știu dacă numai asta a fost cauza, dar ceea ce știu este că după ce se retrăgeau apele și începeau să iasă grindurile, pentru animale era un adevărat paradis.

Ne asociam mai mulți oameni din sat și duceam  în baltă toate vitele sterpe și le lăsam acolo până toamna târziu; se hrăneau singure.

Întotdeauna înainte de a le duce în baltă  le puneam dangaua-un fel de blazon al familiei. Dangaua era infiebântată bine în foc și se alica pe partea din spate a animalului. Dacă nu făceam acest lucru era posibil ca toamna să nu-ți mai recunoști animalul. Ne mai duceam duminica să le mai vedem. Pe atunci nu se auzea că i s-au furat cuiva vitele. Acum se fură și din grajd. Vitele ieșeau la Dunăre să se odihnească, că acolo erau mai puțini țintari și nici nu era frontieră,  ca acum. Toata Basarabia era a României, până la Marea Neagră. Acum aparține Republicii Ucraina.