De o bucată bună de vreme, mai precis din 1990, cuvântul minier este asociat cu un lucru destul de rău, de parcă acești oameni ar fi niște criminali, bătăuși, într-un cuvânt niște oameni destul de periculoși din fața cărora trebue să fugi.
Ca unul care am trăit peste zece ani printre minieri, voi încerca să fac un portret al omului minier, așa cum l-am cunoscut eu.
Meseria de minier este profesiea cea mai grea și cea mai periculoasă dintre toate meseriile. Această meserie nu poate fi practicată decât de oameni cu o constituție fizică și psihică foarte puternice. Minierul nu e sigur niciodată că după coborârea în subteran, în mină, va mai ieși înapoi la suprafață. Iar atunci când ies aproape că nu îi mai cunoști din cauza prafului care le acoperă fețele, hainele, pielea de parcă ar fi făcut baie într-un lichid roșcat sau negru-după culoarea minereului pe care l-au săpat în galerie. Le lucesc numai dinții și ochii.
Pe când i-am cunoscut eu, câșigau un salariu destul de bun, ceea ce le permitea să meargă destul de des la cârciumă. În general erau destul de prietenoși, dar nu trebuia să-i superi în nici un fel pentru că erau foarte iuți la mânie.
Acum,pentru că ne-am format oarece imagine despre minieri, am să încerc să vorbesc de ce l-i s-a pus această etichetă de oameni foarte periculoși.
În anul 1990, după revoluția populară când a fost înlăturată de la putere dictatura comunistă, s-a format un Comitet de Uniune Națională Provizorie, pe o perioadă de doi ani și care avea sarcina să elaboreze o nouă constituție și să organizeze alegeri libere și democratice.Toate bune și frumoase.Numai că o parte dintre bucureșteni nu au fost de acord cu cei propuși la conducerea acestui comitet și doreau schimbarea acestora cu unii propuși de ei.
În acest scop au organizat o mare adunare în Piața Universității cu scopul de a răsturna conducerea statului recent numită.
Organizarea celor din Piață a fost facută de studenți, profesori și partidele istorice, PNL șiPNTCD, dar și de indivizi fără ocupație.
Pe unul dintre aceștia l-am cunoscut personal, în persoana lui Tănase Haralambie,consătean, care a plecat și el , ca și mine ,din sat și a lucrat ca brutar în Galați. Din cauza viciului băuturii și-a destrămat familia și era încadrat în familia boschetarilor. Cam prin anul1992-1993-nu mai știu exact anul- m-am întâlnit cu Haralambie în satul natal Rachelu.Acesta era într-o stare avansată de betie și a început să se laude că el a participat la adunarea din Piața Universitătii și că acolo o ducea foarte bine, pentru că primea mâncare și băutură și ceva bani pe deasupra.
Sigur se pune întrebarea: Cine îi plătea pe acești oameni? Dacă această demonstrație era legal constituită,de ce nu primeau printre dânșii și alte persoane?
Un străin de Piața Universității nu avea nici o șansă să treacă pe acolo,căci era luat la băitaie. După un timp au început să se dedea la acte de violență;aruncau cu sticle incendiare în mașini și clădiri.
Primul-Ministru de atunci, domnul Petre Roman, ca să vadă ce se petrece în Piață a trebuit să survoleze zona într-un elicopter, pentru că altfel nu se putea. Nu toți bucureștenii erau de acord cu cei din Piață. Dovadă fiind cei de la IMNGB și Vulcan București au făcut și ei o demonstrație contra celor din Piață, dar fără nici un rezultat.
Sigur ,în aceste condiții, Președintele Țării ar fi trebuit să declare stare de necesitate și să intervină cu forțețe de ordine și să împrăștie demonstranții adunați acolo ilegal.
Acest lucru nu era posibil din cauză că structurile statului încă nu erau reorganizate.
Poliția era acuzată că a fost de partea dictatorului Ceaușescu,iar armata începuse să fie acuzată că a tras în revoluționari. Nimeni nu ar mai fi executat ordinul de curățare a Pieții Universității. Și atunci minierii, fiind o grupare forte mare și având și un lider în persoana lui Miron Cosma, foarte activ,au hotărât să facă ceva. Așa că s-au organizat și au plecat la București îmbrăcați în costumul de minier , ca să facă ordine în Piață. Și întradevăr au făcut ordine.
I-au împrăștiat imediat pe cei din Piață nu de bună voie ci cu forța. Acest lucru a fost răspândit prin intermediul presei și a televiziunii în toată lumea. În felul acesta minierii au fost etichetați ca oameni foarte periculoși. Dar timpul a dovedit că nu este așa.
Prin 1997,cred, când Ministrul Industriilor era Radu Berceanu, s-a hotărât ca unele mine să fie închise, ca nerentabile, iar minierii rămâneau fără locuri de muncă. În asemenea situație minierii au cerut ca mai marii statului să se ducă în Valea Jiului pentru discuții. Cum cererea minierilor nu a fost onorată, aceștia au plecat din nou spre București. De data aceasta Prim-Ministru de atunci,Radu Vasile , le-a ieșit in întâmpinare și s-a întâlnit cu Miron Cosma la Mănăstire Cozia,unde ,se pare ,au avut o discuție destul de civilizată.Prim–Ministru le-a făcut unele promisiuni și minierii s-au întors din nou la muncă. De aici tragem concluzia că se poate vorbii civilizat și cu minierii.
Numai că domnul Prim –Ministru nu și-a respectat promisiunea făcută minierilor. Atunci minerii au pornit din nou spre București. Numai că de acestă dată nu s-a mai mers pe negocieri ci președintele Emil Constantinescu a decretat stare de necesitate pe întreg teritoriul țării și s-a dus în întâmpinarea minierilor cu armata, cu tancuri și scutieri. Bineînțeles că minierii au fost înfrânți și s-au retras fiecare cum a putut. De data aceasta structurile statului au fost mai bine organizate.
Miron Cosma a fost arestat, judecat și condamnat la 16 ani de închisoare.
Nu știu dacă este mult sau puțin. Nu sunt eu în măsură să mă pronunț. Ceea ce știu este că nici un escroc care a păgubit țara cu zeci de milioane de lei sau a contribuit la prăbușirea băncilor nu a primit nici un an de închisoare și mă gândesc că nu e drept.
Vreau să mai spun că cei din Piața Universității își aleseseră unii lideri care vorbeau adunării. Primul și cel mai activ era Marian Munteanu, urmat de poeta Ana Blandiana, ca să dau doar două exemple.
Astăzi domnul Munteanu este un prosper om de afaceri, iar de Ana Blandiana nu se mai aude nimic.
Mai vreau să precizez că pe nici o figură din Piața Universității nu am remarcat-o în zilele fierbinți ale revoluției. Probabil că priveau revoluția de la televizor, întrucât toate zonele fierbinți din acea vreme au fost televizate. Revoluția a fost transmisă în direct și toată planeta afla ce se întâmpla la noi. Primul pe care l-am văzut și-l mai țin minte a fost Mircea Dinescu urcat pe un tanc. Împreună cu mai mulți oameni au ocupat clădirea Comitetului Central de unde s-a adresat populației cu cuvintele,,Am învins,, Apoi a venit multă lume și printre ei aveam să aflu că se numeau: Petre Roman, Ion Iliescu, Alexandru Bârlădeanu și mulți alții la care nu le mai rețin numele.