Pentr-un țoi ,când vedea banul

Își dădea zălog sumanul

Pentr-un kil ,când a-nsetat

Sufletul și l-ar fi dat.

De la crâșmă toți plecară,

Numai el mai stă ,și-i seară.

A plecat și el acum,

Legănându-se pe drum

Merge pân-la crucea înaltă,

Iar la cruce-buf în baltă.

S-a sculat cu mare greu,

Iată-l la căminul său.

Soața-i zice:Arz-o focul,

Crâșma ți-a mâncat norocul.

Dânsul bate din picior

Ia să taci , că te omor.

Copilașii sar țipând

El le cară pumni la rând.

-Vai păgânul ,mi-i sugrumă!

Ia mai na și ție ciumă.

Apoi cade jos turtit

Somn adânc l-a copeșit

Dimineața o arsură,

Foc îi stă și-n piept și-n gură.

Ca să-i treac-a setei  jar 

Pleacă-n sat ,la crâșmă iar.

     Dar într-o noapte-ntunecoasă

Geaba-l așteptau acasă.

Dimineața l-au găsit

Într-un șanț,înțepenit.