În vremurile mai vechi, educația copiilor depindea în mare măsură de familie. În special până la 7 ani, când copilul începea să meargă la școală. Era și o vorbă în legătură cu educația , care spunea cam așa:Se cunoaște că are cei 7 ani de acasă.

Acum această vorbă a dispărut din cauza faptului că părintele nu mai poate să-și educe copilul cum vrea el. Au apărut grădinițele, unde copiii sunt educați de la o vârstă foarte fragedă de educatoare. Au mai apărut unele fundații ca ,,Salvați copii,,sau ,,Ocrotitorii copiilor,, și altele.

Dar mai ales au apărut unele legi, care interzic părinților să-și pedepsească , în orice fel copilul. Nu are voie nici să-l pună să facă ceva treabă. În felul acesta părintele este scos din dreptul lui de tutore. Tutore? Da,Tutore.

Cuvăntul tutore este folosit nu numai în familie ci și în livadă sau vie. Dacă cineva se apucă să-și planteze o livadă, începe cu niște mlădițe de pom foarte tinere și firave. Iar ca aceste mlădițe să poată crește drept, gospodarul  înfige lângă mlădița tânără un tutore, care este făcut dintr-un lemn de esență tare, de preferință stejar,  și care are rolul de a ține mlădița dreaptă, până când aceasta devine un copac și se poate ține pe tulpina lui.

Gospodarul are grijă ca atunci când leagă mlădița de tutore , să pună între mlădiță și tutore o pernuță sau o cârpă mai groasă ca nu cumva prin acțiunea vântului să julească coaja mlădiței.

Dacă nu se face această operațiune cu tutorele livada va ieși numai cu copaci strâmbi și răsuciți și nu va mai semăna deloc cu o livadă. Aceeași operațiune se face și la vie.

Acum să lăsăm copacii și să trecem la copii.

Eu în copilăria mea am fost educat altfel decât sunt educați copiii acum.

Sigur , poate acest sistem este mai bun; lumea are mereu intenția de a inventa lucruri noi. Numai că atunci când faci o invenție nouă trebuie să-ți atingi un scop. Adică să ai un randament mult mai mare decât cel vechi.

Aș vrea să arăt în continuare cum am fost eu educat, când eram copil.

Încă nu aveam 7 ani, când tata mă lua cu el la arat, să duc caii de cătăstru și nu-l condamna nimeni pentru asta.

Când am avut 7 ani,în 1941 , a început al doilea război mondial, iar tata a căzut prizonier la ruși chiar din prima zi de la încorporare.

De atunci pot spune că s-a încheiat copilăria mea. Rămăsesem acasă patru copii numai cu mama și nu ne dădea nimeni nici un ajutor. Trebuia să ne descurcăm cum puteam. Mie, ca cel mai mare băiat din familie, mi-a revenit sarcina de a avea grijă de vite și de multe ori când mama nu era acasă trebuia să am grijă și de frații mei.

Când am ajuns pe la 10-12ani eram chiar de nădejde în familie.

La școală am început tot în 1941 și aveam ca învățători doi dascăli-soț și soție-care învățau toți copiii din sat (și nu erau puțini)  până în clasa a șaptea.

La școală nu era interzisă bătaia. Pe catedră era în permanență o nuielușă, iar atunci când aveai o abatere sau nu-ți făceai temele pentru acasă, ți se aplica  la palmă o nuielușă sau mai multe , în funcție de gravitatea abaterii.

Această nuielușă era foarte educativă, nu numai că te usturau puțin palmele, dar îți era rușine și de colegi.

Această nuielușă era făcută de regulă tot de copii.Atunci când se întâmpla să mergem la pădure, aduceam și câte o nuielușă, de preferință de corn , curățată bine de coajă, să nu cumva să zgârie palma. Odată pe săptămână, de regulă lunea, venea și preotul cu care făceam religie, iar orele erau foarte educative.

Cei care aveau o situație materială foarte bună-moșierii, boierii- cum se numeau atunci-își permiteau să angajeze o persoană foarte bine pregătită, pe post de guvernantă, care avea menirea  să-i educe și să-i școlească pe copii. Copiii ieșeau cu o educație foarte bună, care se făcea de multe ori nu numai cu duhul blândeții, ci în urma unor persecuții foarte severe.

Domnul Paleologu Senior spunea într-o carte a domniei sale, cum a fost educată mama dânsului, care provenea dintr-o familie de mari moșieri. Guvernanta mamei sale era englezoaică. Aceasta o bătea de multe ori cu o curea sau o ținea în genunghi pe boabe de porumb sau coji de nucă, spunând că numai așa poate ieși din ea o Lady.

Am spus toate acestea pentru a face o comparație între vechea și noua educație.

Incă de la preluarea puterii în stat de către comuniști, s-a interzis bătaia în școli. A fost bine , a fost rău? Erau copii care terminau opt clase și nu știau tabla înmulțirii. Totuși elevii de școală erau obligați să poarte uniforma până  la terminarea liceului. În școală era o anumită dișciplină. 

După 1989 educația în școli s-a degradat și mai rău. Fetele merg la școală mai mult goale decât îmbrăcate, machiate, cu părul vopsit și unghiile date cu ojă. Iar băieții vin la școlaă cu arme albe(cuțite) și se bat mai ceva ca tâlharii. Iar unii oameni , care spun că vreau să ajute un copil orfan se dedau la lucruri greu de imaginat(violuri, perversiuni sexuale, bătăi și alte mârșăvii.)

Și atunci mă întreb : pentru ce a fost nevoie de o nouă invenție în educarea copiilor dacă rezultatele sunt mai proaste?

Acum 10-15 ani auzeam cum unii copii din România participau la diferite olimpiade internațonale și câștigau de multe ori medalii . În ultimii ani nici nu se mai pomenește de așa ceva. Oare s-au interzis acele olimpiade sau nu mai avem copii care să participe?

Ca să nu plictisesc prea mult pe cel care,  poate,  ar citi aceste păreri ale mele mă opresc cu speranța că învățământul din România se va redresa și se vor vedea și rezultatele.

Vreau să scriu câteva poezii pe care le-am învățat acum 60-65 ani.