Acum un cântec de jale pe care mama ni-l cânta atunci când vrea să ne facă să plângem și să stăm liniștiți și pe care îl cântam și eu fetelor mele ,care plângeau deasemeni.

Era o noapte de iarnă

Când vântul zăpada arunca,

La umbra unei case

Ce frig și-ntuneric era.

Iar pierduții de foame

Cinci copilași aveau,

Ghemuiți pe-un pat de scânduri,

Cu-a lor mamă plângeau.

Dă-ne mamă o coajă de pâine,

Dă-ne ca să mâncâm,

Până când frigul și foamea

Avem ca să-ndurăm.

Tăceți copilașii mamei,

Tăceți dragi copii,

Căci vom avea de toate

Când tata va veni.

Și crezând că mama lor doarme,

În zadar ei o strigau,

Dar văzând că este moartă

Ei cu amar ,amar plângeau.

Scoală-te mamă, scoală.

Te-ndură de-ai tăi copii,

Căci jalea va fi mare

Când tata va veni.