Cum se sărbătorea și se organizau viața și petrecerile în satul meu natal ,Rachelu.

În zilele de duminică în jurul orei 12 începea să cânte muzica în centrul satului, unde se aduna aproape tot satul. Flăcăii și fetele veneau în cele mai bune haine pe care le aveau și care erau adecvate anotimpului. Muzica era angajată de un comitet de flăcăi mai destoinici și după ce începea hora începea și încasarea banilor pentru muncă.

Taxa pentru muzică era împărțită la numărul   băieților, fetele fiind scutite de plată. În schimb fetele erau obligate să danseze cu orice băiat care o invita la dans. Dacă se întâmpla să-l refuze pe câte unul , acesta avea dreptul să o pedepsească prin excluderea de la horă pe o anumită perioadă, adică o duminică sau două,  după caz. Dacă fata avea un drăguț mai isteț sau o rudă mai apropiată dintre flăcăi se ducea el și o invita la joc. De aici începeau de multe ori anumite scandaluri , dar de multe ori cel care pedepsea se lăsa  păgubaș și ierta  fata.

De regulă, cei pe care îi refuzau fetele erau cei mai puțin  instruiți în ale dansului și mai călcau fata pe pantofi. De regulă atât băieții cît și fetele înainte de a începe să intre în horă trebuiau să învețe să danseze , că altfel nu se puteau integra între dansatori. Fiecare dans avea un anumit ritm și anumiți pași pe care dacă nu-i făceai corect încurcau toată hora.

În timpul de azi tineretul se descurcă mai ușor pentru că sare cum îl taie capul fără să țină cont de o anumită șcenografie.

Erau anumite hore care se jucau numai de către bărbați, întrucât fetele nu puteau ține ritmul cu ei. Îmi amintesc că era o horă care se numea CADÂNEASCA.

 Eu ca să o învăț a trebuit să fac exerciții acasă. Așa că mă duceam în grajd, la vite , îmfigeam furca de fier în pământ și eu mă învârteam în jurul ei până am învățat să joc hora respectivă.

Pentru sărbătorile de Crăciun și de Paște ne duceam să căutăm muzicanți mai buni, pe care îi angajam pentru toate sărbătorile , de la Crăciun până la SF.Ion.

Negocierile cu muzicanții erau foarte laborioase. Noi căutam să plătim cât mai puțin , iar ei să câștige cât mai mult. Pentru plata muzicii la Crăciun se foloseau banii câștigați din mersul cu colindele.

Tradiția colindului era o treabă foarte bine organizată. Copii se grupau în cete mici 2-5 copii, de regulă frați sau vecini. Colindatul celor mici începea în seara de ajun, după ce bătea clopotul la biserică. Ceata își alegea un cămăraș (casier), care primea banii. Dacă gazda mai dădea și altceva, cum ar fi mere , covrigi, bomboane, primea fiecare copil, fără a fi nevoiți să le împartă. Copii mergeau de regulă la rudele mai  apropiate,bunici,vecini,cunoștințe.

După ce terminau de colindat se opreau la casa unui membru din ceată și împărțeau banii. Unii mai mărișori mergeau cu capra sau cu steaua. Echipa pentru capră era formată din trei persoane: una  cânta la fluier,  iar ceilalți doi jucau capra pe rând.

Cu steaua mergeau de regulă doi copii. Cu capra și cu steaua se umbla și în prima zi de Crăciun cât și de Anul nou.

Cei mari –flăcăii-se adunau cu două trei săptămâni mai înainte de Crăciun, seara , într-un loc stabilit, unde învățau toate colindele  cunoscute în zonă, pentru că atunci când se duceau cu colindatul, unii gospodari aveau pretenția să li se colinde un anumit  colind. Așa că urătorii trebuiau să știe toate colindele.

Când mai era puțin până la Crăciun se alegea cămărașu(casierul) și se împărțeau flăcăii în două cete. Una era formată din flăcăi liberați de armată,iar a doua din flăcăi care nu făcuseră armata. Li se zicea Ceata Mare și Ceata Mică. Fiecare ceată după ce-și alegeau cămărașul își alegea și unul-doi membri din achipă, care se ocupau de contabilitatea, adică înregistrau orice sumă ce o plătea gospodarul colindat. De multe ori se mai forma încă o echipă care țineau și ei evidența banilor. Aceștia erau cu o contra listă, așa că nu se putea face nici o abatere financiară.

În seara de ajun,după ce se întuneca bine plecau și cetele de flăcăi cu colindatul. Fiecare ceată se ducea numai pe traseul stabilit de comun acord între cele două cete. Satul era împătțit în două și nu scăpa nici o casă necolindată.

Fiecare ceată era însoțită de un moșoi, adică un băiat din ceată care era îmbrăcat într-un cojoc lung, legat la mijloc cu o curea pe care erau agățate 3-4 clopote mari, iar pe cap avea o mască făcută de un om priceput din sat. Masca era făcută dintr-o cătrună(un soi de dovleac cu coadă mai lungă ) la care coada ținea  loc de nas, iar dinții erau făcuți din boabe de fasole. Masca avea și coarne de berbec, și de la coarne spre ceafă era o bucată de piele de iepure. Acest moșoi avea rolul de a scula oamenii din somn prin zgomotul pe care -l făcea prin scuturarea clopotelor. Nu exista om din sat să nu fi fost colindat. Înainte de pornirea cetei la colindat, autoritățile făceau un fel de instructaj cu întreaga ceată, dar mai ales cu conducătorii cetei, ca nu cumva cineva  din ceată să facă anumite stricăciuni gospodarilor.

Colindatul  ținea toată noaptea și nu se opreau până nu colindau și ultimul gospodar.

După ce terminau, se adunau la un loc și începea evaluarea câștigului.Se făcea întâi calculul de pe listă apoi se numărau banii.Din banii rezultați de la ambele echipe se scotea suma cu care trebuiau plătiți muzicanții. Din suma rămasă se dădea o masă festivă cu toți cei care participaseră la colindat.

Îmi amintesc că la un Crăciun ne-a rămas o sumă mare de bani cu care am reușit să cumpărăm un aparat de radio pe care l-am donat  școlii din sat , care ținea loc de cămin cultural. (poate că cine va citi aceste rânduri va râde ,dar în acele vremuri un aparat de radio era un lux.)

Seara se aduna lumea la școală și asculta știri și muzică. În sat nu era curent electric și aparatul de radio mergea cu baterie.

În prima zi de Crăciun băieții mergeau în vizită la fete, adică numai la casele care aveau fete la horă. Fetele pregăteau din timp anumite prăjituri cu care serveau băieții și câteva pahare cu vin, iar unele care aveau și un drăguț mai apropiat , îi dădeau și un colac, pe care de multe ori îl mâncau cei din ceată, dar mai erau și unii care duceau colacul acasă la părinți ca să se mândrească în fața lor.

Cum se alegea cămărașul?

De cele mai multe ori erau mai mulți candidați. Atunci se trecea la vot.Cum se făcea votul?Ieșeau afară toți votanții și rămâneau numai candidații în casă, care se așezau fiecare în câte un colt al camarei. Când erau așezați , intrau în încăpere și votanții care se duceau lângă candidatul preferat. Și cel la care se duceau mai mulți flăcăi era ales cămăraș. După ce se stabilea învingătorul ,cei învinși se consolau și nu mai era nici o altă discuție pe această temă.

   În timpul sărbătorilor se organizau și diferite baluri.Vreau să precizez că în salonul unde se ținea balul nu se consumau băuturi alcoolice și nici nu se fuma. La bal veneau fetele , de cele mai multe ori, însoțite de mamă sau de o rudă apropiată, ca frați, verișori, care își asumau răspunderea că va aduce fata acasă.

La un asemenea bal prietena mea Tinca (care între timp mi-a devenit soție și am întemeiat o familie ,  trăind fericiți într-o căsătorie de 54 de ani ,până când Dumnezeu ne-a despărțit) nu a venit. Eu, supărat că nu-mi venise prietena la bal , am luat de la cineva o țigară și am ieșit afară să o fumez. Eu nu eram fumător, dar din când în când mai luam câte o țigară la anumite ocazii. În acea seară, deabia mi-am aprins țigara și am zbârnâit chibritul aprins.Nici nu a ajuns chibritul pe pământ că cineva îmi pune mâna pe umăr (deabia trăgeam primul fum). Era tata care îmi spune:,,Îi bună Nicule?,,Eu imediat am aruncat țigara, dar tata îmi spune să o iau că costă bani.Sigur că nu am mai luat-o. M-a invitat acasă, unde mi-a făcut puțină morală blândă , fară înjurături. M-a rugat să-i spun ce necazuri am,  ca să le rezolvăm împreună.Dacă până la acest capitol mai luam câte o țigară, după cele întâmplate nu am mai pus țigară în gură.

    Îmi aduc aminte cu drag cât de frumoase erau horele în vremea tinereții mele. Când dansai cu o fată, parcă, intrau în acțiune niște unde nevăzute care ,parcă, te făceau să te apropii unul de celălalt. Și numai așa se selectau viitoarele cupluri. Poate că datorită acestor dansuri erau foarte puțini celibatari.

Ce păcat că așa-zisa civilizație a pătruns și în sate și a distrus multe din tradițiile străvechi. Locul balurilor l-au luat discotecile, unde se consumă multe băuturi alcoolice, chiar și droguri , atât de către fete cât și de băieți. Șefii localurilor, unde se organizează aceste discoteci, au interesul să facă cât mai multă vânzare.

Sărbătorile de Paște țineau trei zile. Și de Paște se împăca muzica pentru toate zilele de sărbătoare. Acum se monta leagănul(scrânciobul),care era format din două furci fixate bine în pământ, peste care se așeza un grindei, un ax, pe care se montau niște contrafișe, pe ele se montau policioarele, niște canapele mobile ,unde încăpeau două persoane, de regulă un băiat și o fată. În zilele de sărbătoare leagănul era luat în primire de unul din comitetul de horă. Cel care vrea să-l folosească trebuia să plătească o anumită sumă de bani , după care își invita fata care-i plăcea mai mult. Invitația se făcea prin strigare:,,fata lui …cutare să vină la leagăn,,Unele fete erau invitate de mai munți băieți, fapt care făcea ca acele fete să se mândrească, atât ele cât și părinții lor, pentru că fata lor era curtată de mai mulți băieți.

Leagănul funcționa până la Înălțare, dar numai în zilele de sărbătoare.În restul timpului leagănul se încuia. După ziua de Înâlțare leagănul se demonta și se așeza în curtea unui gospodar din apropiere.

Ce frumoase erau acele vremuri.

După o săptămână de muncă abia așteptai să te distrezi. Menționez că pe atunci nu era nimeni care să nu muncească. Femeile și fetele munceau la treburile casnice, adică cusut, țesut la război, împletit și alte munci casnice. Nu stătea nimeni cu mâna întinsă să-i dea cineva ceva fără muncă. Băieții mergeau la tăiat lemne în pădure sau făceau cărăușie cu atelajele, căci aveau nevoie de bani cu care să-și cumpere haine noi pentru Paște. Că era o tradiție ca de Paște și de Crăciun fiecare să iasă cu haine noi. Iar în timpul verii toată lumea era la câmp.

    Satul meu, Rachelu, ca și celelalte sate din zonă ,are terenuri mai ondulate, dar acolo unde nu se putea ara cu plugul (că era coasta prea mare)se săpă cu sapa și nu rămânea nici o palmă de pământ nelucrată.

Dar astăzi mi se rupe inima când văd că aproximativ 60-80% este nelucrat. Atunci se muncea numai manual, cu plugul tras de boi sau cai, fără să scoți nici un ban din buzunar. Astăzi se ară cu tractorul. Sigur că este foarte bine, productivitatea a crescut foarte mult , numai că la boi le dădeai ceva fân și niște boabe, pe când tractorului îi dai dolari sau ,,euroi,,.De multe ori nu ai de unde să-i iei și atunci lași terenul nelucrat, pârloagă. Boii și caii țineau loc de uzină chimică pentru că produceau cel mai valoros îngrășământ natural, pe când tractorul de multe ori mai mult otrăvește prin scurgerile de ulei sau motorină. 

Statisticile vechi spun că țara noastră era prin anii 1920-1038(anul cel mai bogat) grânarul Europei.

Exportam grâu și alte produse agricole în toată Europa. Și dacă stau să mă gândesc pe atunci nu erau unelte agricole mecanizate. Puține moșii aveau batoze, care treierau grâul și acestea mergeau pe principiul locomotivelor cu aburi. Adică se alimentau cu aburi rezultați din arderea paielor. Desigur, să nu creadă cineva că sunt contra tehnicii avansate numai că tehnica trebuie să crească productivitatea și implicit bunăstarea .Ori dacă în vremurile arătate mai sus aveam produse agricole să dăm și altora, astăzi cu toată tehnica modernă cumpărăm de la străini circa 80% produse agro-alimentare ca să putem hrăni populația țării. Stau și mă întreb:oare unde este greșeala?

După mintea mea (că nu am pretenția că am prea multă , pentru că am pierdut puțini ani prin școală), cred că atunci  se cultiva fiecare palmă de pământ pe când acum avem mii de hectare nelucrate. Pe atunci , în satul meu când scoteam 2000kg.grâu la hectar,era socotită o recoltă foarte bună, ceea ce acum aceeași cantitate este socotită foarte mică. Atunci producția pe unitatea de  suprafața era mică, dar suprafața era mare și la total se aduna mult. Acum producția pe unitatea de suprafață este mare , numai că suprafața este mai  mică. Și rezultatul se vede . Cumpărăm de la alții.

Politicienii noștri au lăsat agricultura pe ultimul loc. Am dezvoltat industria de automobile de nu mai avem nici unde le parca și chiar în momentul când scriu aceste rânduri industria de autoturisme nu mai are piață de desfacere și sunt în prericol de a închide uzinele. Vor să facă infuzie de capital ca să nu  dea muncitorii în șomaj. Dar nu se gândesc să dezvolte uzinele de tractoare și mașini agricole de care avem așa de mare nevoie. Să fi avut acum(și nu numai acum) produse agricole le-am fi vândut ca pâinea cadă, că sunt multe țări care nu au ce mânca.

Dar ce să mai vorbesc, că tot nu ne aude nimeni. Moș Ion Roată și Cuza Vodă au rămas în istorie că nu înțelegeau și ei unele lucruri, cum nu le înțeleg nici eu.

Mai bine să spun o poezie pe care am învățat-o acum 60 de ani și ceva.

Nu-mi mai amintesc titlul

Vi l-am adus donm profesor

Ca să învețe carte

Mi-o face Dumnezeu cumva 

Măcar de dânsul parte.

Tăticul lui e mort de-un an,

Pe mamă-sa n-o știe

Mi l-au lăsat sărmani de ei

Ca mângâiere,mie.