11-03-2009

Așa cum v-am spus,  colectivizarea s-a făcut ,,de bună voie,,,dar cu arestări . Eu veneam dintr-o familie cu origini nesănătoase, așa cum eram noi etichetați  de către orânduirea comunistă, pentru că deținusem peste 10 ha. teren , cumpărat de tata prin muncă cinstită pentru cei 5 copii. La începutul colectivizării, forța de muncă la CAP era foarte mare și nu prea  aveai ce lucra aici. Atunci președintele colectivului a făcut apel către membrii săi, că cei care își găsesc de muncă în altă parte pot pleca fără probleme, căci CAP-ul le va da adeverințe precum că nu mai este nevoie de ei aici.

În aceste condiții am luat și eu o adeverință și am plecat să îmi caut de lucru în altă parte în anul 1959. Am căutat în zona noastră, adică Galați, Brăila ,Tulcea,dar cum industria nu luase amploare , nu am găsit nimic de lucru.

Atunci aveam un cumnat, după sora Mărioara, Costin Neculai care era angajat la o întreprindere ce se numea Întreprinderea Minieră Banatul. Întreprinderea era situată în localitatea Lișava, lângă orașul Oravița. Aici era o colonie muncitorească, cu locuințe făcute din barăci de scânduri, cu mai multe camere. Muncitorii familiști primeau drept locuință o cameră, care ținea loc și de bucătărie.

Eu am primit , ca și ceilalți muncitori, o cameră unde locuiam eu, soția și cele două fete ale noastre. La această întreprindere m-am angajat ca sondor. Aceste sonde făceau explorări geologice, care aveau menirea de a descoperi minereul de uraniu. Am lucrat cam un an de zile aici , apoi am fost transferat , împreună cu toată echipa, la Întreprinderea Minieră Hunedoara-Deva, secția Teliuc.

Aici făceam tot explorări geologice , dar se  căuta acum minereu de fier(siderită) pentru Combinatul Siderurgic de la Hunedoara, recent construit. Ca locuință am primit tot o singură cameră, dar în blocuri de cărămidă cu un singur nivel. Cum ar veni ,numai cu parterul. Chiar dacă condițiile de locuit nu erau convenabile , în schimb nu plăteam nici o chirie, și consumul de energie electrică era deasemenea gratuit. În plus primeam la salariu un ,,spor de izolare,, de 30%,ceea ce ridica binișor nivelul salariului.

În timp de doi ani am reușit să mă calific la cursuri de scurtă durată și să ajung la categoria a 5-a, ceea ce-mi permitea să obțin postul de ajutor de sondor șef. Și aceasta s-a datorat nu numai cursului de calificare ci și strădaniei mele la locul de muncă. Totuși condițiile de locuit au adus unele necazuri asupra copiilor.

S-a întâmplat ca amândouă fetele să fie găsite cu hepatită(Gălbenare) și au fost internate la Spitalul de Boli Infecțioase  de la Hunedoara. În timp ce fetele erau internate, s-a întâmplat ca și eu să fac o gripă mai puternică și când m-am dus la dispensar și mi-au făcut analiza urinei m-a găsit și pe mine cu hepatită. Imediat am fost trimis la spital , spunând că e caz de hepatită în familie.Totuși , la spital , când mi-au făcut toate analizele  au constatat că nu aveam hepatită și mi-au  făcut externarea după vreo zece zile. 

Desigur că pentru soție a fost destul de dificil cu toată familia internată și la spitale diferite, chiar dacă erau în orașul Hunedoara. Ba mai mult nici prietenii cu care ne mai vizitam, acum ne ocoleau de frică să nu se îmbolnăvească și ei. Așa că era și ea oarecum izolată la domiciliu.

      În privința salariului aș putea spune că era mulțumitor. Câștigam 1300-1500 pe lună. Sigur că dacă ar fi fost mai mulți bani era și mai bine , dar ne descurcam și așa. Când cumpăram carne, trebuia să ne ducem devreme ,ca să fim printre primii cumpărători, ca să prindem carne mai ieftină, adică la 10-12 lei kg sau chiar 8 lei, pentru că mai târziu nu mai găseai decât pulpă de porc, care era la 14 lei kg. Dacă fac o comparație cu salariul de acum care este de 600 lei ,iar salariul mediu de 1000 lei, dar prețurile la carne sunt sărite bine de 10 lei, rezultă că ,cu banii de atunci puteai cumpăra mai multe produse. 

După circa doi ani cât am stat în localitatea Teliuc, am fost mutați în localitatea Ghelari. Se vorbea că aici se exploata minereul de fier încă de pe vremea romanilor.

Aici gradul de confort  era  asemănător cu cel de la Teluic. Ghelariul era situat mai în zonă de munte, înconjurat de multe păduri. Locuitorii satului, numiți pădureni, organizau un fel de petrceri,care se numeau –Nedee.Aproape în fiecare sâmbătă se organiza câte o nedee, câte o petrecere pe câte o uliță, unde se aduna aproape tot satul, iar  tinerii jucau până noaptea târziu.

În zonă erau multe păduri unde creșteau și multe ciuperci de pădure , la care le spuneau bureți. Când aveam timp liber , plecam cu familia la cules bureți, care se găseau de primăvara, când îmfloreau prunii și până toamna . Erau multe feluri de bureți , unii chiar otrăvitori și trebuia să-i cunoști bine.

Iarna , ca distracție era săniușul. Ne confecționasem și noi, prietenii de bloc, o sanie mai mare din prăjini de foraj de 50mm. Pe sanie încăpeau șase persoane adulte.

Într-o seară  ne-am organizat să mergem la săniuș. Am lăsat copii la mine în casă să se iute la televizor(că apăruse televizorul și noi am reușit să ne cumpărăm unul.), iar noi , adulții am plecat la săniuș. Derdelușul era pe șoseua ce făcea legătura între Ghelari și Teliuc, cu o pantă destul de iute, dar pe timp de noapte nu circulau mașini, așa că ne puteam da liniștiți cu sania.

Numai că la o curbă , când sania a luat viteză  și  fiind mare nu a mai putut fi controlată de cârma cu care era dotată. Ne-am trezit zburând prin aer circa 3-4 metri până ne-am oprit într-un gard confecționat din pari de stejar, băgați cu un capăt în pământ, iar la partea superioară împletiți cu o sârmă cam de 5mm grosime. Marele noroc a fost că gardul era vechi  și partea băgată în pămînt era putredă , iar la contactul cu noi a cedat . Că dacă parii erau mai sănătoși cedam noi. Și așa am ieșit de acolo cu destule vânătăi, dar nici unul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Eu m-am ales cu o julitură la ureche de părea o mare căpșună coaptă, soția mea avea umărul puțin dislocat, dar cu câteva frecții a revenit la locașul lui, ceilalți vecini aveau dureri de spate sau de burtă în funcție de căzătură.

   Amintiri plăcute de la Ghelari sunt și atunci când ne petreceam revelionul cu aceeași prieteni. Ne formasem un grup de familii, cu care ne înțelegeam foarte bine . Făceam meniul pentru revelion mai înainte. Cumpăram tot ce era nevoie, carne, băutură, etc.și după ce făceam toată aprovizionarea, adunam suma cheltuită și o împărțeam la numărul de persoane, care participau. În felul acesta toată lumea era binedispusă, că știa că nu consumă de la altul. Desigur că nu se putea consuma tot ce se gătea pentru seara de revelion. Și atunci stabileam pentru ziua următoare când să ne întâlnim și așa revelionul ținea 3-4 zile, până terminam tot ce pregătisem și toată lumea era mulțumită.

Și cam așa trecea timpul la Ghelari, iar pe plan profesional ajunsesem la categoria a 7-a pe post de sondor șef. Acum răspunderea era mai mare, dar și salariul mai bun.

Numai că într-o zi s-a întâmplat o avarie la sonda la care lucram, la schimbul dinaintea mea. Ambele echipe ne-am apucat să rezolvăm situația , dar tocmai atunci s-a întâmplat să vină în vizită de lucru șeful secției de la Teliuc, de care aparțineam și noi.

Când a văzut care-i situația s-a supărat foc și a promis că ne taie câte o categorie pe două luni ,atât mie cât și șefului de la cealaltă echipă și a plecat . La vreo oră , după ce a plecat șeful respectiv, noi am rezolvat avaria , căci nu era ceva grav. Totuși Șeful Secției s-a ținut de cuvânt și ne-a tăiat câte o categorie din salariu , așa cum promisese.

Atunci noi am făcut contestație la Deva, la forul superior, unde era un Inginer Șef, Suciu Sever, bun meseriaș. După cercetările de rigoare, s-a constatat că nu suntem vinovați și sancțiunile au fost ridicate. Acest demers al nostru nu a fost deloc pe placul celui care ne-a sancționat. Chiar într-o discuție cu dânsul, mi-a spus că noi doi nu putem face casă bună.

Atunci m-am hotărât să plec de la această întreprindere, mai ales că fetele se făcuseră mari și în Ghelari nu exista posibilitatea de a urma liceul și ar fi trebuit să le trimit la Hunedoara. Atunci am calculat cât m-ar costa să plătesc gazda și mâncarea care m-ar fi costat foarte mult, plus transportul și alte cheltuieli. Cum în Galați începuse să funcționeze Combinatul Siderurgic și aveau mare nevoie de muncitori, iar eu eram oarecum din zonă căci aveam până în satul meu , Rachelu,30 de kilometri, m-am hotărât să vin la Galați.

Ca să pot pleca de la Ghelari, mi-am luat concediul de odihnă și imediat am scris cererea de lichidare, pe care am trimis-o prin poștă cu aviz de primire, căci altfel nu-mi dădeau drumul.

După angajarea la Galați am pierdut binișor la salariu, dar am câștigat  prin faptul că fetele puteau face liceul în oraș și erau sub supravegherea mea.

După nici un an de zile am primit un apartament la bloc. Și ce pot spune este că față de condițiile din Ghelari acum era  o adevărată desfătare: baie, gaze,  spațiu în două camere, bucătărie, balcon.Ce mai , o adevărată binecuvântare.

La Galați am venit în 1968. Prin acei ani se dădea căldură la calorifere, chiar așa de mare că trebuia să stai mai mult cu ferestrele deschise, iar pe calorifer puneam noaptea vase cu apă , ca să se umezească aerul, căci te trezeai cu gura uscată. Și plata întreținerii și a chiriei erau convenabile. Numai că acest lucru a ținut până în 1980, când s-a gândit Ceaușescu să facă economie severă pentru a achita toate datoriile externe ale țării. Și a reușit; căci în 1989, când a fost acea mare revoltă populară care a dus la căderea sistemului comunist, ba chiar și la condamnarea lui Ceaușescu și a soției sale, țara noastră nu mai avea nici un fel de datorii externe.(Parcă a avut o presimțire)

La Combinatul Siderurgic din Galați am lucrat în condiții destul de grele la grupa a-I-a de muncă, unde primeam antidot un litru de lapte zilnic.

Am avut și un accident de muncă destul de serios, în urma căruia mi-a fost tăiată o treime din laba piciorului stâng, iar la dreptul am avut mai multe fracturi. A căzut o bramă ce avea câteva tone , dar norocul meu a fost că nu m-a prins total sub ia, că mă făcea afiș , la propriu. Mi-a prins doar piciarele și am avut arsuri la mâini, cum am încercat să mă feresc.

Dacă la sonde am avut necazuri cu șeful secției , aici am avut mici altercații cu șefi mai mici.

Cum sunt o fire mai inpulsivă, nu puteam trece cu vederea unele lucruri care nu mi se păreau corecte. Și le arătam în ședințele de sindicat sau de partid. Că dacă la sindicat intrai automat cum te angajai, la Partid nu mai erai obligat, dar dacă nu erai membru de partid cu greu puteai obține o categorie , casă sau o treaptă la salariu . Și uita așa ,neputând să am ciocul mic, cum se mai zicea, am deranjat un șef de atelier. Și cu prima ocazie ce s-a ivit m-a taxat. Iată pățania:trebuia să se formeze o echipă de la noi , care să facă o ultimă verificare în port la tabla ce se încărca pe vase pentru export și am fost și eu prins în acea echipă. Înștiințarea mi-a fost făcută direct de către șeful de atelier prin viu grai.

Eu m-am dus și m-am interesat care sunt condițiile de muncă de la noul loc de muncă și am constatat că aș fi primit mai puțini bani. Așa că am stat locului și mi-am văzut de muncă. După circa 10-12 zile mă întâlnesc cu șeful de atelier, care mă ia la rost că de ce nu m-am dus unde m-a trimis el. Eu atunci i-am spus că nu m-am dus pentru că nu am primit nici un ordin scris și eu la noul loc de muncă aș primi mai puțini bani. În această situație ar trebui să mă judec la comisia de dișciplină cu cineva și nu știu cu cine. Atunci șeful meu s-a schimbat la față și a plecat, iar eu am rămas tot la locul meu de muncă.

Cu toate că se spune că atunci era dictatură, nu cred că acum în democrație un muncitor de rangul meu ar putea să-i răspundă așa șefului și să nu pățească nimic.