28-mai-2009

Când eram copil,era o primăvară ca aceasta de acum, adică cu mare nevoie de ploaie.

Atunci, preotul de la biserica din sat și alți oameni mai vârstnici s-au gândit să ieșim cu icoanele pe câmp unde să se facă o slujbă și toți să ne rugăm pentru ploaie.

S-a adus o icoană , socotită sfântă pentru că scăpase nevătămată dintr-un incendiu la biserica unde era expusă.

Cu această icoană, socotită sfântă și cu alte icoane de la biserica din sat am plecat pe câmp. Am luat-o de la o margine a câmpului care aparținea  satului nostru, făcând din loc în loc citanii. Am umblat așa mai mult de o jumătate de zi până când am ajuns la celălalt capăt al terenurilor ce aparțineau de satul nostru. Tocmai când făceam ultima slujbă, s-a ridicat pe cer un nor aducător de ploaie. Deabia ieșisem la șoseaua națională și ne îndreptam spre casă, cam la patru kilomeri  de mers, că ne-a prins o ploaie mult dorită și am ajuns acasă uzi lioarcă. Nu știu cum s-a întâmplat și cum s-au format curenții , că a plouat numai pe pământurile care aparțineau satului nostru, adică satul Rachelu , județui Tulcea.