Un orologiu sună noaptea jumătate

La castel în poartă oare cine bate?

-Eu sunt dragă mamă,fiul tău dorit

Eu și de la oaste mă întorc rănit.

Dar deschideți poarta ,turcii mă-nconjor

Vântul suflă rece ,rănile mă dor.

-Ce spui tu străine ,Ștefan e departe 

Brațul lui prin taberi mii de morți împarte.

Tânăra domniță la fereastră sare

-Ce faci tu copilă? Strugă Doamna Mare.

-Eu sunt dragă mamă,fiul tău iubit

-De ești tu acela nu-ți sunt mamă eu

Însă dacă cerul astfel s-a schimbat

Și dacă tu ești Ștefan cu adevărat

Du-te la oștire ,pentru țară mori

Și-ți va fi mormântul încoronat cu flori.

Ștefan se întoarce și din cornu-i sună 

Oastea lui zdrobită,de prin văi se-adună.

La înapoiere Ștefan  Cel Mare a trecut și pe la mânăstirea Sihăstria pentru rugăciuni , dar și pentru a primi un sfat de la șeful mânăstirii, care se numea Daniil Sihastru.

Acest călugăr avea șapte feciori, iar la plecarea lui Ștefan i-a dat pe cei șapte feciori care să lupte contra turcilor.

Când au ajuns trupele față în față a început lupta.

Poezia spune:

Lupta iar începe ,dușmanii zdrobiti 

Cad ca niște spice de securi loviți.

Cei din armata lui Ștefan au luptat puternic, că au distrus armata turcească. Ștefan cel Mare , mulțumit de felul cum au luptat feciorii lui Daniel Sihastru, s-a gîndit să-i mulțumească. Și le-a dat câte un munte moștenire. Că și acum acei munți se numesc Munții Vrancei, după numele mamei celor șapte feciori.